“Depresia alba”

 

“Am un sot tandru, niste copii adorabili, un serviciu interesant, dar totusi, ceva imi lipseste”. Unele femei sunt atinse de o indispozitie constanta, stare, pe care psihanalista franceza, Anne Dufourmantelle, o numeste « depresie alba ».

 

Ce inseamna pentru Dvs. o « depresie alba » ?

Aceasta este o depresie veritabila, cu o singura diferenta : simptomele ei sunt practic invizibile. In 70% de cazuri este vorba de femei care, prezentindu-se intr-un cabinet de psihanaliza, spun : « Am un sot tandru, copii adorabili, un serviciu agreabil, in general, ar trebui sa fiu fericita, dar ceva imi lipseste ». Folosesc notiunea de « depresie alba », deoarece simturile, in cazurile date, sunt atrofiate : gustul, mirosul, tactilul parca sunt acoperite de zapada, de parca aceste femei ar trai inconjurate de vata. Ele nu mai sunt in stare nici sa se supere sau infurieze. Ele sunt vii moarte, chiar daca aparent sunt pline de viata, active, uneori pana la performanta.

Putem oare sustine ca aceste femei sunt parasite de dorinta ?

Da, asta si se intampla : ele nu mai au dorinte, creativitatea le-a parasit,  chiar si agresivitatea e pierduta. Totul este neted. Aceste femei sunt absente, ele nu mai au nici o legatura cu lumea lor interioara, dar, in acelasi timp, ele nu sunt constiente de acest fapt.

Ce le impinge pe aceste femei sa vina sa consulte un specialist ?

In cele mai grave cazuri, cei apropiati le indeamna, chiar, forteaza sa vina sa vorbeasca cu un specialist. Ele opun o rezistenta enorma la orice schimbare, deci, si in cabinetul unui analist ele vin fara nici o dorinta. In alte cazuri,  pe care eu le numesc « favorabile », aceste femei vin deoarece ele constientizeaza « raul » din interiorul lor si le e frica ca aceasta stare sa nu le afecteze frumusetea fizica.

 De ce se plang aceste femei ?

« Nu ma simt bine cu mine insami, dar nu inteleg de ce », « Nu am facut dragoste de 2-3 ani si dorm rau », acestea sunt cele mai dese plangeri. Dar, in cele mai frecvente cazuri ele vorbesc intr-o maniera existentiala, de parca ar cauta intr-una ceva si nu ar gasi : « Viata mea este un pustiu, ea nu are nici un sens ».

Exista la ele vreo dorinta de schimbare ?

Da, ele au o dorinta de schimbare foarte profunda, dar in acelasi timp lor le este foarte frica ! Din aceasta cauza, ele au dezvoltat o foarte mare rezistenta pentru a mentine lucrurile in starea actuala : mai degraba imobilitatea in suferinta, decat miscare si schimbare. 

O analiza poate fi eficace in aceste cazuri ? 

Da, insa constientizarea situatiei este de lunga durata.

 

Elle, 20 februarie 2006

Traducere si adaptare din franceza: D.R.